sâmbătă, 17 iulie 2010

CANDELĂ


În amintirea lui Bubu



Întru-nceputuri, cu palida-ţi lumină ai luminat
chipurile oamenilor, mutîndu-i pe pereţii
peşterilor ca pe nişte păpuşi, cînd mici,
cînd mari, umbre ce s-au încrustat în granit,
dăltuite anume de tine candelă pentru a
da proporţii în viitor, pentru a se vedea
şi azi puterea magică a luminii tale palide.
Vremuri de-a rîndul ai fost
lumina, în care şi-au scăldat gîndurile,
în care s-au născut începuturile
şi începuturile care au adus ziua de azi.
Şi iată azi te-am dat uitării, şi nici măcar cartelă de
ulei nu-ţi dăm.Şi fi-va ziua revenirii
în care-ngenuncheaţi să te rugăm să luminezi şi nouă calea,
orbecăind în bezna-n care vom cădea
Şi atunci ulei vei cere, iar noi îţi vom da,
îţi vom da şi cartelă de ulei....


Un comentariu: