"Inimă de câine"

 Ne gândim automat la ceva rău! De ce?? De ce asociem imediat expresia asta cu insensibilitatea, cu răutatea? Nimic mai fals!!!  Inima unui câine e atât de pură și de inocentă...Oricât l-ai alunga, el tot lângă tine se întoarce.Ajung seara acasă și mă întâmpină un astfel de suflet...comportamentul lui înlocuiește  o mie de cuvinte...atâta fericire i se citește în ochi...e ceva ce nu pot descrie în cuvinte! Mă urmează oriunde, îmi urmărește fiecare gest, fiecare privire și se bucură doar de prezența mea, nu cere nimic. E atât de simplu!!!  Asta e iubire necondiționată!!

În schimb, noi, oamenii, ființe complexe așa cum ne place să ne numim, suntem copleșiți de prea multe întrebări. Dacă cineva spune TE IUBESC imediat reacționăm:DE CE?  E adevărat că e o reacție de autoprotejare, nu mai avem încredere unii în ceilalți...dar am ajuns la asta tot din cauza noastră. Când iubești cu adevărat , nu prea poți explica DE CE? Simți asta și-atât!!

 Ar trebui să învățăm din comportamentul animalelor: iubim cu-adevărat sau nu!!La ele nu există cale de mijloc, prefăcătoria nu-și are loc în lumea lor. Dar noi suntem oameni....și trebuie să ne acceptăm ca atare!!

 Fiecare dintre noi , dacă vrem să învățăm ceva de la necuvântătoare...suntem liberi să o facem! Cred că am avea multe de câștigat!!

E toamna iar....

Da, e toamna iar...Nu ştiu pentru ceilalţi cum este, dar pentru mine începutul toamnei mă duce cu gîndul la şcoală. Si asta îmi rascoleste amintirile.

Îmi aduc aminte de tatăl meu care îmi spunea sa am grija ca începe şcoala, sa mai las joaca si sa mă pregatesc de şcoala. Pe-o ureche intra, pe alta ieşea si eu imi vedeam in continuare de-ale mele, pina in ziua in care chiar nu mai aveam ce face si trebuia sa merg la scoala.

Sa nu mă înţelegeţi greşit, nu am urat scoala, ci faptul ca mi se reamintea inceperea ei in momente in care eu nu vroiam sa ma gandesc la ea!! Acum imi vine sa zambesc cand imi aduc aminte cum plîngeam după ghiozdanul meu cu cărţile de şcoala, rămas in casa cînd am ieşit in fugă la cutremurul din '77...

E toamna iar....Un nou început de an scolar, de data asta cu altfel de emotii pentru mine!

Unde-i logica..?

Oare chiar asa de grea e logica asta? Știți de ce îmi pun aceasta întrebare? Pentru ca am avut o relație cu o instituție de stat și ma așteptam ca cel putin aici sa funcționeze bine și logic lucrurile.

M-am înșelat amarnic!! De fapt, m-am convins ca lucrurile sunt tocmai invers!! Sa va povestesc cum s-au întâmplat lucrurile: eram cu mașina de servici și am fost oprit de Politia rutiera, nu le-a convenit ceva(nu comentez!) și mi-au reținut certificatul de înmatriculare. Pân'aici, toate bune! Îmi dau dovada de circulație si mergem fiecare într-ale lui.Ma duc sa ridic certificatul.Ei, acu-i acu'.Pe dovada scria clar ca numitului X (adică mie)i s-a reținut certificatul mașinii aparținând lui Y.Am zis ca dacă ma duc eu sa ridic actul - ca mie mi l-au reținut, nu?! - e totul ok. Uite ca nu-i asa!! Trebuie delegație de la Y, ca a lui e mașina!! Asta nu înțeleg eu, dacă pe dovada scrie ca mie mi-ai reținut actul, de ce nu mi-l înapoiezi fără vreo alta condiție?

Cu legi de astea făcute pe dos, nu o sa dam înainte!!!

"Fericirea are chipul tău..."

O expresie cunoscută de majoritatea dintre noi, veche în același timp, pe care o conștientizăm târziu...
Asta mi-a venit în minte astăzi la prima oră.Mă gândesc, oare pentru un copil ce "chip" are fericirea?
Al mamei, cu siguranță!!
Se adună anii și "chipul"se modifică.Apar primii "fluturi în stomac", când li se pare că toată lumea se învârte în jurul unei ființe , care de data asta nu mai e mama!!
La maturitate, se complică nițel lucrurile!Apare interesul propriu, caracterul este definit.Dacă ar fi să mă raportez la perioada prin care trecem acum, pentru foarte mulți dintre noi fericirea are "chipul" banilor!!!
Adevărat, dar nu în totalitate!!! Oare cei cu mulți bani sunt cu adevărat fericiți, sau numai mimează acest lucru?! Părerea mea e ca doar afișează asta!
După cum spunea si Einstein, totul este relativ, deci si fericirea! Isi modifică "chipul" in fiecare zi, după nevoile fiecaruia.
De multe ori nu conștientizam cât de aproape suntem de fericire, cât de puțin ne trebuie pentru a fi cu adevărat fericiți : un zâmbet, o strângere de mână, un simplu "mulțumesc" spus atunci când trebuie....toate acestea dacă vin de la cine vrei tu!!